Fondul V4C vrea să-și marcheze exit-ul complet din MedLife, unde avea 36,2%, iar IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, va vinde 7,75% din 12,75% cât are în prezent.
„Trebuie să vedem ce vor face fondurile, dacă vor exista cumpărări din piață sau a fost o încercare de exit (…) Un alt emitent din care cel puțin un fond încearcă să realizeze
„Un exemplu elocvent este art. 83 alin. (2) lit e) care, prin formularea sa, poate include în sfera persoanelor supuse «taxei pe lăcomie» societățile de servicii de investiții financiare
Dispune intrarea în faliment a debitoarei UCM Reșița S.A., conform art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței”, este decizia Instanței.
benzinării deținute în Ungaria, Cehia și Slovacia, ca parte a unui plan de a-și „optimiza“ structura de active din Europa Centrală și de Est, după ce în urmă cu câteva zile a anunțat un exit
El a precizat că străinii nu se încumetă să vândă pachete mari pe bursă, pentru că nu există susținere suficientă la cumpărare pentru a permite un exit acestora. “Nu-i văd pe
Profitul din exploatare (EBIT) al Transelectrica s-a redus cu 55% la nouă luni, din cauza creșterii cu 10% a cheltuielilor cu personalul și a amortizărilor mai mari.
Scenariul de exit în cinci ani este cu un multiplu de 2,6-4,3x estimat sau IRR de 19,6-31,8%”, spune pentru ZF Eugen Voicu, unul dintre acționarii Dinamo.