Acțiunile procesatorului de PVC Teraplast Bistrița (TRP), companie listată pe segmentul principal de tranzacționare, au urcat de la începutul anului cu 24%, incluzând dividendele ș...
Acțiunile celor mai recente companii intrate în ringul bursier de la București înregistrează față de prima ședință de tranzacționare dinamici cuprinse între minus 24,5% pentru Star...
Acțiunile Chimcomplex Borzești (simbol bursier CHOB) se apreciau miercuri cu 4,5%, pe fondul unor tranzacții de 157.310 lei, după ce compania care deține platformele Oltchim (Vâlce...
Wood & Company Financial Services, unul dintre cei mai mari cinci intermediari de la Bursa de Valori București, a menținut prețul țintă de 0,095 de lei pentru acțiunile Patria Bank...
Cifra de afaceri a Antibiotice în primele nouă luni din an a ajuns la 245 mil. lei, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă din anul anterior, potrivit raportului companiei la...
Cu 4% a urcat Bursa de Valori București în prima săptămână din 2023, pe fondul unor aprecieri și pe plan european, astfel că indicele principal BET a încheiat la 12.135 de puncte,...
Indicele american S&P 500 creștea cu 2% la scurt timp de la startul ședinței de tranzacționare de marți, după ce indicele a intrat ieri în piața „bear”, adică a scăzut cu 20% față...
Acțiunile startup-ului de IT UiPath (PATH), prima companie pornită din România care a ajuns pe Wall Street, se apreciau cu 12,2% la aproximativ 45 de minute de la începutul ședințe...