În 2017, printre altele, compania a semnat un acord de finanțare pe trei ani cu echipa de fotbal Lech Poznań, iar logoul holdingului a apărut pe tricourile clubului.
Din punct de vedere al sectoarelor de activitate, 34% vin din sectorul IT&C (ETA2U, Fortech, Z-Tech, IT Genetics, Future WorkForce sau Chromosome Dynamics, printre altele), 14%
Apple de România, de la Ploiești
Pe 9 iulie 2019, iHunt Technology din Ploiești, producător și furnizor de telefoane mobile și gadgeturi hi-tech, punea unei perioade de secetă de
„Să nu uităm că această bancă nu este una comercială, fiind țintită spre sectorul tech, care trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere al stabilității businessului odată
producție sub așteptări și mai puține locuri de muncă noi, așteptări de reducere mai rapidă și mai abruptă a ratei dobânzilor, evaluări deja ridicate și corecții pe acțiunile big tech
► Am auzit ce ne-au spus fondurile, că există o problemă de finanțare pentru companiile tinere (early stage – trad.) și pentru cele din industria tech.
sodă caustică fără nicio cerere suplimentară pentru a absorbi surplusul, în prezent cererea de clor rămâne scăzută pe fondul cererii scăzute a derivatelor de clor (PVC, polieteri, ECH
la evoluția ratelor de dobândă, cum ar fi sectorul imobiliar sau sectoarele de creștere (spre exemplu cel de tehnologie sau de energie regenerabila, sau mai generic cel de Clean tech