dividende suplimentare de 2,33 lei pe acțiune, adică senatorului îi va reveni 50.100 de lei, iar Transgaz este programată pe 28 noiembrie pentru plata a 14,5 lei pe acțiune, de unde provine
“Creșterea cifrei de afaceri provine din majorarea cu 13,3% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producția Romgaz, cât și a celor achiziționate în vederea revânzării
Mare parte din cifra de afaceri a companiei provine din comenzile de pe piața locală.
Titlurile TBM au înregistrat o creștere a prețului de 121,13% în ultimele 12 luni.
Cea mai mare parte a veniturilor a fost generată în cel de-al doilea semestru din 2021, pe fondul mutării chiriașilor în clădirea de birouri One Tower.
Alte afirmații din timpul emisiunii:
Avem mai multe persoane interesate (de One Tower – n.r.) și avem pe cineva cu care suntem avansați în due dilligence.
Din acțiunile și obligațiunile americane au ieșit 24,2 miliarde de dolari – al treilea cel mai ridicat nivel din istorie – iar la nivel global, peste 30 de miliarde de dolari au ieșit
În prezent, cea mai mare parte a producției Romgaz este extrasă onshore (pe uscat) prin intermediul unor foraje făcute la circa 2.000 de metri adâncime.