Fondurile mutuale au atras intrări nete de 54 milioane de lei în luna aprilie și au ajuns astfel la active nete de 9,79 miliarde de lei, potrivit statisticilor emise de Asociația Administratorilor
„Din acest punct de vedere lucrurile diferă față de BRD, al cărei cost net al riscului a ajuns de la o cheltuială netă în primele nouă luni din 2022 la un venit net în perioada similară
Din 2013 este asociat unic și administrator la firma de consultanță Stoina&Stoina Group Consulting SRL, iar din 2016 – expert economic independent în cadrul Autorității Naționale
Valori București semnarea a trei contracte de prestări servicii și expediție, pe o perioadă de un an începând cu 1 ianuarie 2024, a căror valoare depășește 10% din cifra de afaceri netă