Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții la nivel mondial, care gestionează active de circa 2.000 de miliarde de dolari, adică de zece ori cât produce întreaga economie
Criza financiară din 2008 a șters 50% din valoarea indicelui de referință BET, iar în 2011 primul indice bursier românesc a pierdut 18% pe fondul crizei datoriilor din zona euro.
Pe de altă parte, acțiunile austriecilor de la Erste Bank, care în 2005 au cumpărat BCR care între timp a devenit și cea mai mare bancă din România în funcție de activele gestionate
Pornită de la Satoshi Nakamoto în 2008 pentru realizarea infrastructurii bitcoin, tehnologia blockchain nu atinge doar domeniul monedelor virtuale, ci este o bază de date care poate
Pe fondul propunerii către acționari a unui dividend din rezultatele pe 2019 și 2020, respectiv 2,41 lei pe acțiune, ceea ce asigură un randament de 12% la prețurile din prezent,
În ultima sedinta de tranzactionare din februarie 2020 BET-TR se afla la un nivel de 14.599 de puncte, pentru ca la finalul lunii trecute să ajunga la 17.179 puncte.
La rezultatele bune din 2020 au contribuit accelerarea vânzărilor și oportunitățile comerciale apărute în relația cu China pe fondul pandemiei Covid-19.
Câștigurile înregistrate anul trecut de fond ajung la 123 de miliarde de dolari, în creștere cu 10,9%, al doilea cel mai bun rezultat din 2004 încoace.