Scăderea de miercuri dimineața de la BVB vine după șase ședințe consecutive de creștere pentru indicele BET, care a câștigat aproape 2.000 de puncte în acest interval și a bifat multiple
Fondată în 2007 de Liviu Sima și Ștefan Axinte, IT Genetics a crescut într-un grup regional cu operațiuni în România, Ungaria, Bulgaria, Spania și Italia, deservind peste 20.000 de
Amundi are active sub gestiune de circa 2.000 de miliarde de euro, iar în România este al optulea cel mai mare manager de investiții în funcție de cota de piață, conform celor mai recente
Ministerul Economiei a scos oficial la vânzare combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea printr-un anunț publicat pe site-ul propriu în care solicită celor interesați să depună o ofertă
Familia Rușanu controlează 91,1% din acțiunile companiei International Sinaia (un pachet de 44,15% din titluri e deținut prin intermediul firmei RADAN 2000 controlată de soția deputatului
O investitoare cu peste 15 de ani experiență pe bursă este I.S. din Deva, care și-a deschis cont de tranzacționare pe bursă în anul 2000 la firma de brokeraj IFB Finwest.
Ulterior Fondul Proprietatea a vândut din participația la OMV Petrom, a lichidat la Romgaz, iar în toamna anului 2017 a anunțat că a scos la vânzarea Hidroelectrica, cea mai profitabilă