ani), e nevoie de un randament mai ridicat atât al dividendului, cât și al profiturilor, ceea ce poate pune presiune pe cotațiile companiilor listate la bursă”, spune Horia Braun
Executivul a avut șansa de partea sa: statul a făcut cele mai mari oferte de acțiuni, Romgaz și Electrica, în valoare de aproape un miliard de euro în timpul primului său an de m…
Rompetrol Rafinare SA (simbol bursier RRC), compania care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, cu o capacitate de 5 milioane de tone și cu acces direct la Marea
Tim Cook, 56 de ani, a preluat în august 2011 frâile gigantului american Apple și chiar dacă strategia sa de comunicare cu investitorii a fost mai transparentă și mult mai „în linie
luni înregistrează la Bursa de la București un raliu de 273%, fiind cea mai performantă acțiune din BET, se numără și fostul CEO Viciu Emanoil cu o deținere de 29 mil. lei și fiica sa
acționarii pe 28 aprilie pentru a aproba garantarea de către companie a unui credit de până la 1,02 mld. lei (210 mil. euro) pe care societatea Distribuție Energie Electrică Romania SA
Acționarii Prime Dash Development SA un start-up fintech local, au ales pe 21 mai un Consiliu de Administrație format din Marius Marian Alexe, Madou Sylla și Ioana Mariana Rus pentru
mai mare companie listată la Bursa de la București în termeni de capitalizare, aniversează 20 de ani de la intrarea în ringul de tranzacționare, perioadă de timp în care valoarea sa
De ieri, 18 ianuarie 2024, Consiliul Județean Cluj este prezent la Bursa de Valori București cu prima sa emisiune de obligațiuni, conform unui comunicat al BVB.