Cu o experiență de peste 25 de ani, Crescendo are peste 60 angajați, peste 200 clienți activi și mai mult de 2.000 proiecte implementate cu succes în România și în străinătate.
Contribuțiile la Pilonul II au reprezentat 2% din veniturile brute în anul 2008, cu intenția de a fi crescute treptat până la 6% începând cu 2016, însă creșterea a fost mai lentă decât
BCR a plătit dividende pentru prima oară din 2009 încoace.
„După o pauză de nouă ani să vii cu o asemenea valoare a dividendului? Este strigător la cer”, spune Clara Popescu.
„Efortul de a atrage mai multe firme din top 1000 pe piața de capital, trebuie susținut prin educația financiară în primul rând și printr-un lobby continuu la oficialii români, să utilizeze
entitățile supravegheate din piață să-și rezolve problemele interne astfel încât la intrarea în vigoare a legii să poată să le aplice.“
Vicepreședintele ASF explică faptul că din 2006
BET-FI, care urmărește evoluția prețului acțiunilor celor cinci SIF-uri plus a Fondului Proprietatea, a închis pe 16 ianuarie la circa 42.100 de puncte, cel mai ridicat nivel din 2008