Investitorii la bursă au pierdut 13 mld. lei în cel mai slab ianuarie din ultimii șapte ani
Romgaz este cotat la minime istorice, iar Petrom a atins valorile din 2009.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
8189 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Romgaz este cotat la minime istorice, iar Petrom a atins valorile din 2009.
create, ar putea permite băncii centrale să continue o strategie de politică monetară restrictivă, după ce în decembrie 2015 a reușit să majoreze rata pentru prima oară din iunie 2006
Doar în 2008, anul în care a izbucnit criza financiară, a fost mai rău, când BET, indicele de referință al bursei, s-a prăbușit cu 8% într-o lună.
Aceștia susțin că omul de afaceri a beneficiat în intervalul 2005-2010 de livrări de gaze naturale cu discount, producând Romgaz un prejudiciu de 130 milioane de dolari, cu concursul
care va fi lansat pe 25 februarie și care va purta numele de AeRo (Alternativ Exchange Romania), în contextul în care piața principală a bursei nu a mai atras o listare privată din 2008
Sperăm să ajungem la un număr de 2.000 de participanți”, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București.
bănci centrale ale lumii au instiuit dobânzi din ce în ce mai mici, având drept scop încurajarea consumului și a investițiilor în economiile ce abia ies din convalescența crizei din 2008
De altfel, luni seară în sistemul BVB figurau 518.000 de acțiuni subscrise pe ordinul garantat, pentru ca ieri la ora 16:00 să fie 516.000, adică 2.000 de subscrieri retrase.
Acest lucru a determinat DNA să analizeze un contract de asociere în participațiune încheiat în 2009 între RCS&RDS și Bodu, având drept obiect o sală de evenimente de dimensiuni
SGB-Smit este unul dintre cei mai mari producători europeni de transformatoare, cu fabrici în Germania, Olanda și Statele Unite, afaceri de peste 500 milioane de euro și aproape 2.000