naturali în ofertele de listare de la bursă, au ajuns la investiții de 10 mld. lei la bursă, cea mai ridicată valoare de la înființarea sistemului de pensii private în România, din 2008
adevărat că legiuitorul nu a precizat în mod expres un anumit termen în care să fie adoptată hotărârea de guvern, însă nu se poate ignora faptul că, de la data publicării O.G. nr. 55/2003
Așa cum s-a întâmplat și în 2003, la privatizarea Chimcomplex, așa vom face și la Oltchim: vom ști să asigurăm lin și cu succes tranziția de la sistemul de stat la cel privat“, a declarat
În vara anului 2007 ponderea era de 24%, ceea ce arată că după criză fondurile de acțiuni au rămas în urmă în contextul în care acestea au un grad ridicat de risc față de cele de obligațiuni
în funcția de secretar al trezoreriei pe Janet Yellen, fosta șefă a FED, considerată un economist experimentat și un administrator care a ajutat piețele să treacă peste criza din 2008
În 2007, cu puțin timp înainte ca valurile crizei să inunde Bucureștiul, o acțiune ALR se vindea cu 10,4 lei, ceea ce conducea la o valoare de piață de 7,42 miliarde lei.
de frontieră, a încheiat anul 2017 cu un rulaj mediu zilnic de tranzacționare de 47,8 mil. lei pe pe partea de acțiuni pe segmentul principal, adică al doilea cel mai bun an din 2009