furnizor de gaze naturale controlat de Ministerul Energiei, și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat vineri, la Baku, un nou contract
Invest, companie locală ce exploatează terenuri agricole, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul HAI, și-a informat acționarii cu privire la încheierea unui contract
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, și principala companie integrata de energie din sud-estul Europei, anunță semnarea unui contract de finantare prin PNRR pentru constructia
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast (simbol bursier TRP) a anunțat semnarea unui contract de market maker al emitentului cu Raiffeisen Bank International, servicii care
) a autorizat luni, 19 februarie schimbarea sediului social al Bursei de Valori București, operatorul pieței de capital locale, după ce, primăvara trecută, compania a semnat un contract
SIF Oltenia (SIF5) a anunțat luni că a semnat cu Banca Transilvania un contract de credit pentru suma de 30 milioane lei, care are ca dată scadentă 25 decembrie 2020.
Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, a anunțat joi la Bursă că a încheiat un contract de împrumut
BRK Financial Group, intermediar de top 10 la bursa românească, a anunțat la bursă că a încheiat un contract de furnizare cotații market making pentru acțiunile furnizorului de servicii
BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la Bursa de Valori București, a anunțat luni că a semnat, pe 17 noiembrie 2023, un contract cu un investitor persoană
Patria Bank a anunțat că a semnat în 9 martie 2026 un contract cu BRD Asset Management pentru vânzarea participației de 99,9944% deținute în SAI Patria Asset Management, divizia de