Am avut vreme de mulți ani strategii și aspirații mai mari, dar această abordare («Avem o problemă») suna foarte similar cu discuția din 2006.„ Însă a ezitat.
Organigrama ASF va fi finalizată până la sfârșitul anului
În Polonia, KNF a fost înființată în 2006 prin unificarea mai multor structuri de supraveghere.
De exemplu, în 2009 pe motiv de acțiune concertată Cuzman a suspendat drepturile de vot ale grupului de investitori din care a făcut parte și Dragoș Bîlteanu, alături de Horia Ciorcilă
Cu toate acestea, conducerea societății spune că va demara în acest an negocieri pentru majorarea tarifelor de transport la import, care nu au mai fost actualizate din anul 2010.
Luna trecută prețul aluminiului s-a apropiat de nivelul de 1.700 de dolari/tonă, după ce la începutul anului se tranzacționa la peste 2.000 de dolari/tonă.
Comparând situația de acum cu cea din 2007, schimbarea este și mai radicală: în ultimii șase ani SIF Transilvania și-a redus activele nete cu 1,4 miliarde de lei, cea mai mare scădere
Produsele structurate au fost introduse la tranzacționare în iulie 2010 de Erste Bank și s-au numărat printre cele mai de succes instrumente lansate în ultimii ani la BVB, ca volume
Am propus și susținut încă din 2007, anul implementării MiFID, o soluție mult mai echibilibrată, aceea care ar fi acordat posibilitatea acționarilor minoritari să se retragă din acele