, SIF Transilvania a susținut cu orice preț vânzarea participației de la BCR către Erste primind 128 mil. lei cash și 1% din Erste, ceea ce i-a permis să raporteze profit de peste 200
Un scenariu ar fi ca toți banii pompați din 2009 încoace în economie pentru a susține finanțările ieftine să se fi sterilizat de fapt în ultimele nouă luni și Main Street-ul și economia
Miercuri, dobânda a fost crescută cu 0,75 de puncte, la 3 – 3,25%, nivelul cel mai restrictiv de după 2008. în discursul de după decizia de politică monetară, Powell a păstrat
Fondul a lichidat astfel perla porfofoliului său, care reprezenta aproape 80% din activul net și pe care o avea din 2005, adică de atunci de când a fost înființat de Guvernul României