BRK Financial Group a încheiat un contract de împrumut cu dezvoltatorul de jocuri din Cluj-Napoca Firebyte Games, societate la care deține participații.
Transgaz bugetează pentru 2018 un profit net la jumătate față de cel realizat în anul precedent, în timp ce veniturile ar urma să urce cu 25% ♦ „Suntem în faza de negociere de contract
Primul contract prevede construcția a două pontoane cu livrare pe piața intracomunitară, iar al doilea stabilește construcția unui feribot cu livrare pe piața locală.
Acționarii firmei de construcții Comnord (COSC), deținută de omul de afaceri Sorin Crețeanu, au aprobat majorarea unui contract de credit încheiat cu UniCredit Țiriac Bank de la 2,2
Compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations, listată pe piața principală a bursei sub simbolul SAFE, se află în faza finală a procedurilor pentru semnarea unui contract-cadru
Premium Aerotec, fabrica construită în urmă cu doi ani pe platforma IAR Ghimbav de către gigantul EADS și unde se produc subansambluri pentru avioane Airbus, intenționează să închirieze
magistrale de țiței și produse petroliere în perioada în care era unicul constructor specializat al fostei Companii Naționale de Gaze, înainte de 1990.