Rezultatele în creștere ale Cemacon vin la scurt timp după ce compania a semnat un acord cu fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity, controlat de BCR și omul de
BRK Financial Group a fost înființată ca societate pe acțiuni în data de 26 octombrie 1994, fiind una dintre cele mai mari companii de brokeraj din Romania.
OMV Petrom este compania care a investit cel mai mult până în acest moment în noi proiecte din Marea Neagră, blocul Neptun Deep, din zona de mare adâncime, acumulând deja investiții
Pe locul doi pe segmentul fondurilor de acțiuni este tot un fond administrat de BT Asset Management și anume BT Index Romania ROTX, care a adus într-un an un câștig de 2.330 de lei
De asemenea, grupul NN deține o participație cumulată de 5,89% din capitalul Băncii Transilvania, a treia cea mai mare bancă după active din România, potrivit raportărilor de pe bursă
Sondajul eToro Retail Investor Beat, realizat în România pe un eșantion de 500 de investitori, a scos la iveală că doar 35% dintre investitorii de retail din România sunt femei, spre