Cele 20 de companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal bursier BET, și de a căror dinamică depinde așadar evoluția Bursei de Valori București, au raportat venituri
Luna martie este istoric cea mai slabă lună a unui an pentru acțiunile listate la Bursa de Valori București, respectiv prin dinamica indicelui de referință BET, unul dintre motive fiind
tranzacționează la cel mai scăzut preț din ianuarie 2017 încoace, cuprins între 84 și 85 de lei, în condițiile în care doar de la începutul anului 2018 afișează o depreciere de 7%, dinamică
indici bursieri de la bursa de la București au fost miercuri pe plus, de la 0,58% pentru ROTX la 1,06% pentru BET-NG, într-o ședință în care piețele de acțiuni europene au avut o dinamică
Sentimentul pozitiv de pe bursele externe s-a transmis și pe Bursa românească, care a urcat cu 0,9% în ședința de tranzacționare de marți, prin prisma indicelui principal BET, dinamică
Bursa românească a ocupat locul al nouălea la nivelul Uniunii Europene în funcție de evoluția principalilor indici ai piețelor de capital în primele șase luni ale anului, cu o dinamică
operatorului pieței de capital din România – Bursa de Valori București (BVB) s-au apreciat cu 11,16% în intervalul cuprins între 8 iulie și 12 iulie și au înregistrat astfel cea mai bună dinamică
Furnizorul de energie Premier Energy (simbol bursier PE) înregistrează un avans de 26,3% al prețului acțiunilor în ultima lună, cea mai bună dinamică din această perioadă pentru un
BET, de referință pentru Bursa de la București și piața de capital din România, s-a apreciat cu aproximativ 13% de la începutul lui 2024 până în prezent, înregistrând astfel o dinamică
Cele 37 de acțiuni incluse în BETAeRO, indicele reprezentativ al pieței secundare a Bursei de Valori București, au înregistrat dinamici de la minus 34% la plus 95,1% în primul semestru