Compania antreprenorială Visual Fan (ALW), controlată de Lucian Peticilă și care deține brandul Allview, a finalizat implementarea a patru proiecte fotovoltaice pentru Autoliv România
Fondului Proprietatea este dezamăgit de decizia luată miercuri de acționarul majoritar al companiei Engie SA, respectiv Romania Gas Holding, de a se opune listării companiei, apreciind
Grupul financiar polonez Getin Noble Bank Group of Companies a deschis în România o sucursală a firmei sale de brokeraj, Noble Securities, prin care permite tranzacții cu CFD-uri pe
Banca Națională a Moldovei (BNM) va organiza pe 24 septembrie, în parteneriat cu CFA Society Romania, o conferință la Chișinău, pe tema „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica
Producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) a constituit pe 10 iunie un depozit la termen, în valoare de 65 mil. euro, la Raiffeisen Bank România, potrivit
Compania E.ON Energie România construiește o centrală electrică de 4 milioane euro pentru producătorul de îngrășăminte minerale Azomureș, proiectul urmând să fie demarat în primăvara
Zentiva N.V, una dintre cele patru companii prin care Sanofi controlează compania farmaceutică Zentiva (SCD), a cumpărat, în data de 11 mai, un pachet de 2.159 de acțiuni SCD, la un
Acționarii Transgaz (simbol bursier – TGN) au aprobat luni înființarea, împreună cu Central European Gas Hub, a societății Romanian Gas Hub Services și a actului constitutiv al noii
trimestrial asupra efectelor conflictului din Ucraina și ale sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse asupra activității sale, cu un accent deosebit pe situația Lukoil România