Operatorul privat de sănătate MedLife (simbol bursier M) a anunțat semnarea achiziției pentru pachetul majoritar de 80% din acțiunile companiei SC M-Profilaxis SRL, una dintre policlinicile
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice din România și din Europa Centrală și de Est, accelerează planurile de construcție
Compania de curierat intern Cargus, controlată de firma germană de curierat și logistică DHL, va fi preluată de fondul de investiții Abris Capital Partner, specializat în oportunități
listat pe bursa de la Londra cu o capitalizare de 18 milioane de lire sterline, a realizat în primăvara acestui an o primă tranzacție pe piața locală, preluând proiectul Innovations Logistic
Compania poloneză de transport de mărfuri și logistică OT Logistics intenționează să se listeze pe bursa de acțiuni londoneză pentru a atrage investitori străini, a anunțat directorul
pentru achiziționarea a 100% din părțile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL și Parmafood Trading SRL, în urma îndeplinirii tuturor condițiilor suspensive prevăzute
, la care s-au lipit trei creditori – Capital Fleet Services SA, Premium Store SRL și Maxjonel SRL, potrivit informațiilor agregate de ZF de pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Transilvania Construcții (COTR), societate deținută de familia Timofte din Cluj, a anunțat la bursă finalizarea fuziunii prin care a absorbit Parc Logistic Transilvania, administratorul