Globalworth se înscrie în strategia noastră de a ne implica în proiecte imobiliare foarte bine conturate, dezvoltate sustenabil de la nivel de plan până în faza de implementare, așa cum
Cu toate acestea, sunt constructori care au pornit proiecte, cum este dezvoltatorul One United, care, în 2023, a semnat cel mai mare contract pentru dezvoltarea unei clădiri dedicate
Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 16 iunie 2025 a Ziarului Financiar.
„Trebuie să ne focusăm pe impactul pe care îl au proiectele mari dezvoltate în orașele mari, cum e Bucureștiul. Acestea interacționează foarte puțin cu restul zonelor.
În ceea ce privește același criteriu aplicat proiectelor comerciale, acolo și Cluj-Napoca și Timișoara sunt peste București, după cum arată datele raportului de piață realizat de compania
Prețurile locuințelor din România erau, la finalul lui 2022, cu 6,7% peste nivelul din aceeași perioadă a anului precedent în termeni nominali, dar cu 7,5% mai mici în termeni real...
Urmărim însă cum evoluează comenzile și acolo vom face un depozit“, a spus Alin Popa, director de logistică la Petra Pavaje, parte din Florea Grup, în cadrul emisiunii online ZF