De altfel, cele mai vândute piese de mobilier sunt chiar acestea. „Încă de la început, ne-am propus să ducem mai departe tradiția românească în producția de mobilier.
Compania produce, într-o fabrică din Rădăuți (Suceava) cu 130 de muncitori, dormitoare, living-uri, birouri sau obiecte mici de mobilier din lemn masiv de rășinoase.
Printre chiriașii City Business Centre Timișoara se numără Alcatel-Lucent, Microsoft, Autoliv, Visma Software, Wipro Technologies, Raiffeisen Bank sau BCR.
Potrivit reprezentanților companiei, rezultatul din exploatare al Teraplast a fost influențat negativ în 2012 de încetarea contractului de vânzare-cumpărare cu Teracota Bistrița SRL
lucru al viitoarei stații Academia Militară, potrivit unui comunicat din partea asocierii responsabile de construirea magistralei – Astaldi SpA-FCC Construccion SA-AB Construct SRL
Filiala din România, Tamura Electronics Romania SRL, cu sediul în Fetești-Gară, Ialomița, a solicitat ajutor de stat pentru derularea proiectului, valoarea investiției în noua fabrică
recunoștința sinceră față de chiriașii noștri pentru că au ales să-și reînnoiască contractele de închiriere cu noi”, a spus David Hay, fondator și CEO of ADD Value Management SRL
Compania Diferit SRL a fost înființată în anul 2001 la Cluj-Napoca cu domeniu principal de avtivitate lucrări de construcții ale drumurilor și autostrăzilor.
Domeniul dedeman.rs – care ar fi viitorul site Dedeman pentru Serbia este deja înregistrat încă din primăvara anului 2019 pe firma Dedeman SRL din Bacău.