Crosspoint Real Estate este asociatul internațional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, cu venituri de peste 1,74 mld GBP în 2020.
estimează o cifră de afaceri de 130 mil. lei la finalul anului 2022, cu 40% mai mult față de anul trecut, a spus Dan Burian, CEO al Electroplast, în cadrul Conferinței ZF Investiți în România
Nu mai este nevoie să spunem că actualul blocaj PUZ contribuie la crearea unei reputații negative, atât pentru București, cât și pentru România în general.
Compania cu afaceri de 46 mil. lei și 262 de salariați a fost una dintre cele patru companii recertificate de firma de consultanță și audit Deloitte România, în cadrul programului
expres Arad-Oradea, parte a ViaCarpatia, o șosea de mare viteză care urmează să asigure conexiunea între Lituania (Klaipėda) și Grecia (Salonic ) prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România
CTP, cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, anunță atingerea pragului de 5 milioane de metri pătrați de suprafață
Cluj-Napoca, CBRE România, compania de management a centrului, ACI Cluj, coordonator al lucrărilor de construcție în calitate de contractor general și OPTIM, manager extern de proiect