Compania imobiliară Genesis Development, controlată de Liviu Tudor, care deține proiectul de birouri West Gate din vestul Capitalei, a semnat o extindere a contractului de închiriere
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
Valoarea totală a investiției în retehnologizarea fabricii de la Aghireșu, care va fi finalizată în cursul acestui an, se ridică la 4 milioane de euro.
Localizare: cartierul bucureștean Titan
Suprafață închiriabilă: 67.000 mp
Dezvoltator: Caelum Development
Stadiu: Firma se află în curs de selectare a constructorului
Chiriași: Cora
Aceste produse, mai simplu de folosit pe șantier și necesitând un număr mai mic de oameni, depind însă de investițiile publice, un capitol la care România nu a reușit să facă prea mul
Biroul s-a transformat în ultimii ani în a doua casă pentru mulți români care lucrează în companii mari, iar în unele zile aceștia își petrec aici chiar mai mult timp decât în dormitor