Producătorul de materiale de construcții Florea Grup din Alba a început construcția la cea de-a patra fabrică de prefabricate din beton Petra Pavaje, care se va afla în județul Neamț
În timp ce autoritățile antitrust din Ungaria urmăresc îndeaproape semnalele privind industria construcțiilor, companiile din acest sector pot coopera cu acestea, cele care își dezvăluie
Anul 2018 nu a bifat decât o tranzacție majoră pe piața materialelor de construcții, cea prin care olandezii de la Akzo Nobel au anunțat că vor să achiziționeze producătorul de vopsele
Parcul industrial Oradea I, cel mai mare din județul Bihor, administrat de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, companie publică deținută de primăria municipiului Oradea, va beneficia
Consumul aparent, adică ce s-a vândut în țară din producția internă și din import, fără exporturi, a fost de 425 mil. euro în mai 2017, în creștere cu 7,2%, față de acceași perioadă
Cristian Dinu, director general al TECHO România, al doilea cel mai mare furnizor de soluții și mobilier pentru amenajarea birourilor, spune că ar putea cumpăra un producător local
Fondul PPF Real Estate Holding, controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, a intrat în due dilligence pentru achiziția proiectului de birouri America House din Piața Victoriei, potrivit
Al Habtoor Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din Emiratele Arabe Unite, va deschide un birou regional în Budapesta, notează Daily News Hungary.