Compania Igna Construct, deținută de antreprenorul Cristian Radu Igna, a câștigat un contract de aproximativ 30 mil. lei (6 mil. euro), fără TVA, cu primăria Oradea, pentru construirea
One United, cel mai activ dezvoltator de pe piața locală, controlat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a semnat un contract de prevânzare a proiectului One Athénée
China Road and Bridge Corporation (CRBC) și Serbia au semnat un contract de 175,5 milioane de euro pentru construirea unui pod peste Dunăre și a unui drum ocolitor în orașul Novi Sad
Clădirile de birouri 4&5 deținute de AFI Europe România au ajuns la un grad de ocupare de 60% după încheierea unui contract de închiriere cu FotoNation, o companie TESSERA, cu activitate
Codul fiscal și Codul de procedură fiscală nu au prevederi legale care să oblige rudele să încheie contract de închiriere, dar există obligația declarării la ANAF a contractelor deja
Piața mondială a minereului de fier resimte din plin impactul spargerii barajului Vale de luna trecută, care a dat prețurile peste cap și a generat temeri privind un deficit, scrie
Piața locală a cimentului, unul dintre cele mai importante materiale de construcții, s-a contractat anul trecut cu 5-8%, în contextul în care lucrările de infrastructură ale statului