Primăria municipiului Cluj-Napoca a finalizat reabilitarea și modernizarea centrului de servicii sociale integrate pentru persoane vârstnice, investiție finanțată în cadrul unui proiect
Pipera, proiect în cadrul căruia a fost demarată de curând construcțiile la cel de-al doilea imobil a cărui livrare este programată pentru începutul anului 2016.
Proprietățile din retail și din sectorul de birouri au fost cele mai tranzacționate în primul semestru al anului, reprezentând 88% din totalul investițiile făcute în această perioadă
Doron Klein, CEO al AFI Europe România și Cehia, a spus în premieră la ZF/BREC Polii de Business ai României că AFI plănuiește o investiție de 20 de milioane de euro la Arad într-un
Serviciul de administrare a unui apartament cu chirie este gratuit pentru chiriaș, proprietarul fiind cel care plătește comisionul de 50% din chirie la semnarea contractului cu chiriașul
„Există o îmbunătățire în ceea ce privește numărul, dar și valoarea deal-urilor de care practica noastră de real estate s-a ocupat, trend pe care l-am simțit încă de anul trecut. (&
Roxana Lyons, design manager la Blue Projects, companie care oferă servicii de proiectare și consultanță în sectorul construcțiilor, spune că pentru anul 2020 compania așteaptă o creștere
A avut cea mai bună creștere economică din Europa centrală și de Est în 2016, iar ceea ce ne face să fim optimiști este faptul că a fost un avans bazat atât pe consum cât și pe industrie