active vor fi valorificate prin proceduri de licitație organizate de administratorul judiciar – consorțiul Infinexa Restructuring și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL
estate-ul este ca o sinusoidă, acum suntem la începutul unei urcări”, a arătat Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol
Pentru a elibera presiunea de pe Iuliu Maniu, administrația vine cu o abordare care ar oferi noi variante pentru populația din Ilfov, dar și cu reconfigurarea unui transon dintr-un
Internetul va face anumite terenuri mai scumpe.“
De asemenea, dezvoltările de tip campus, parc de afaceri, au de obicei o amprentă mai mare la sol, fără multe niveluri subterane,
Shikun & Binui și Red Sea Group, iar în zona Mihai Bravu, Danya Cebus construiește un proiect rezidențial dezvoltat de israelienii de la Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol
Avem anii frumoși înainte din perspectiva rezidențialului“, spune Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol, care