Din portofoliul Premier Estate Management fac parte peste 1.000 de apartamente în ansamblurile Asmita Gardens, Ibiza Sol, 49 Gafencu, Pallady Towers Residence și Green City.
În prezent, noua unitate este în constructie, productia urmând să înceapă, potrivit estimărilor, în a doua jumătate a anului viitor, investitia fiind de circa 650 milioane euro.
Gheorghe Țucu, managing partner la Valeg Creative Solutions, o companie de consultanță și inginerie specializată în livrarea de soluții integrate pentru cogenerare, spune că soluțiile
„Putem să fim creativi și să dezvoltăm concepte frumoase și în cadrul mallurilor.“
În Occident există zone cu tradiție în comerț, iar zonele centrale ale orașelor care au fost reamenajate
Aceste etape importante reflectă angajamentul comun al companiilor noastre de a crea medii productive, confortabile și flexibile pentru angajații din întreaga regiune și ne sprijină
care se uită la resursa umană, primordială oricărui business, recâștigând încrederea angajaților și a clienților, prin asigurarea unui mediu în care să se simtă în siguranță și productivi
„Reprezentanții companiei Kromberg & Schubert sunt foarte mulțumiți de performanțele productive obținute în România de-a lungul anilor, așa că au decis să își stabilească permanent