Cei care cred ca nu se vor mai gasi apartamente de vanzare si preturile vor creste in 2024 (pentru ca nu se mai construieste nimic in capitala) le transmit salutari.
De-a lungul timpului Lufin Construct a fost implicată și în realizarea unor lucrări la ansambluri rezidențiale ca Asmita Gardens sau Ibiza Sol, aflate de asemenea în insolvență.
Pădurile de eucalipt acoperă un sfert din suprafața de pădure și prin faptul că epuizează rapid umezeala din sol și reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone.
Este practic vorba de o extensie a locuințelor la sol, un spațiu care poate fi gazda perfectă pentru un birou în grădină sau, cel puțin, la granița cu ea.
Platforma este amplasată în apropierea stației de metrou Costin Georgian, având acces direct la Bulevardul Basarabia și la rețelele de transport public.
În timp ce unele companii și-au menținut estimările pe întregul an 2026, executivii au semnalizat costuri în creștere legate de transport și materii prime și o vizibilitate dramatic
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real Sol, este unul dintre investitorii care s-au implicat anul acesta în construirea