Pădurile de eucalipt acoperă un sfert din suprafața de pădure și prin faptul că epuizează rapid umezeala din sol și reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone.
Este practic vorba de o extensie a locuințelor la sol, un spațiu care poate fi gazda perfectă pentru un birou în grădină sau, cel puțin, la granița cu ea.
ca acest demers să se deruleze eficient, transparent și în condiții care să sprijine dezvoltarea viitoare a zonei”, adaugă Marius Hutanu, practician coordonator, Trust Insolvency SPRL
dur afectate, în condițiile în care scumpirea combustibililor pentru avioane forțează companiile aeriene și tour operatorii să-și crească prețurile sau să-și mențină aeronavele la sol
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real Sol, este unul dintre investitorii care s-au implicat anul acesta în construirea
Imobilul este alcătuit din subsol, parter și un etaj și are o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați. Terenul pe care e situată clădirea are o suprafață de 978 mp.
Imobilul este alcătuit din subsol, parter și un etaj și are o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați. Terenul pe care e situată clădirea are o suprafață de 978 mp.
„În primele nouă luni din 2019, cea mai mare cerere pentru închirierile de spații de birouri a provenit din partea companiilor din sectoarele Computers & Hi-Tech (47% din cerere
Prima etapă a acestui proiect o reprezintă un parc de afaceri dezvoltat sub conceptul „Flex Well Tech“”, spații de birouri flexibile, ce facilitează accesul la zone verzi.