În prezent, compania este deținută, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, de Vișan Felix SRL, o firmă în care acționariatul este împărțit între Liviu Luca (50%), Mădălina Răuță
Grupul Selina, fondat de antreprenorul Rus Beneamin, include companiile de construcții Selina Srl (cu afaceri de 39,1 mil. lei și 225 de angajați în 2023), Drum Asfalt (cu afaceri
În prezent, compania este deținută, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, de Vișan Felix SRL, o firmă în care acționariatul este împărțit între Liviu Luca (50%), Mădălina Răuță
Compania Societătea Companiilor Hoteliere Grand SRL (SCHG) care administrează hotelul este al doilea jucător de pe piața hotelieră locală după încasări.
Compania Hala Centrală SRL, care operează centrul comercial, a intrat în insolvență în 2014, iar apoi administratorul judiciar a mai încercat să vândă centrul comercial, însă fără
Forty Management & Investments SRL va contracta un credit de până la 55 de milioane de euro pentru finanțarea dezvoltării proiectului și o facilitate de credit de până la 10 milioane
Acționarii companiei sunt fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief (BOF), KJK Cărămida SRL, firma de consultanță Andrei & Andrei, SSIF Broker
În prezent, compania este deținută, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, de Vișan Felix SRL, o firmă în care acționariatul este împărțit între Liviu Luca (50%), Mădălina Răuță
Investiția este realizată prin intermediul firmei Lipscani 30-34 Centre SRL, înființată în acest an și al cărei administrator și acționar cu o participație de 50% este Alin Cocoș, potrivit
Cifrele de afaceri publicate la Ministerul de Finanțe se referă la veniturile pe care companiile le obțin din chiriile plătite de retaileri și din tarifele pe care aceștia le plătesc