Compania produce la Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000 de metri pătrați construiți
În prezent, capacitatea anuală de producție a companiei ASA CONS este de 60.000 mc de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000
ASA CONS produce în fabrica din Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000 de metri pătrați
De pildă, în primele cinci luni din 2022, construcțiile au crescut cu 3,2% față de anul trecut, investițiile statului – adică infrastructura – înregistrând însă un regres de 7% în aceeași
Deși companiile de construcții spuneau deja, de ceva vreme, că se resimte o stagnare sau chiar un regres în piața locuințelor, scăderea este chiar peste așteptările economiștilor.
Pe de o parte, branduri emblematice au decis să intre pe piața din România, un exemplu reprezentativ fiind Victoria’s Secret în Băneasa Shopping City din București, iar pe de altă parte
Astfel, mallul Băneasa Shopping City din nordul Bucureștiului a atras mărci precum Dior sau Chanel – pe zona de beauty și parfumerie – sau Victoria’s Secret pe segmentul