La nivelul lunii aprilie construcția proiectului, realizată de Conarg, a ajuns cu structura la etajul al treilea, iar cele trei noi blocuri au partea de subsol în comun.
„Este foarte important de menționat însă că cele două proiecte necesită investiții importante pentru a putea fi reconvertite în birouri, având în vedere că actuală structura nu oferă
Pe elemente de structură, creșteri au avut loc la lucrările de reparații capitale (plus 18,9%), lucrările de construcții noi (plus13,2%) și la lucrările de întreținere și reparații
În contextul războiului din Ucraina, debutat în februarie 2022, grupul Strabag a transmis un comunicat prin care a declarat că vrea să fie transparent cu privire la structura acționariatului
Criteriile de acordare a punctelor sunt arhitectura casei, inovația, balanța energetică, partea de structură, dar și viabilitatea economică, a explicat Marian Bănică.
lângă aceasta, firma operează și un magazin cu materiale de construcții și bricolaj de 4.000 de metri pătrați, în care se comercializează, printre altele, materiale folosite pentru structura
Pe elemente de structură, în primele două luni din an, an.an, construcțiile noi a crescut cu 8,6% (serie brută). În februarie față de februarie 2018 acestea au avansat cu 16,7%.
Structura pe segmente de piață arată că din stocul total, 4,2 milioane de metri pătrați reprezintă parcuri industriale și de logistică, 3,9 milioane de metri pătrați sunt clădiri de
funcționează patru companii – Conarg SA (specializată în managementul investițiilor), Conarg AG (antreprenoriat general), Conarg Construct (producția și asamblarea de confecții și structuri