Primăria Iași va implementa în perioada 2014-2015 un proiect de 17 mil. euro, susținut din fonduri europene, pentru racordarea clădirilor publice din zona Copou, la sistemul de alimentare
Primăria Sibiu a demarat o investiție de 10,6 mil. lei (aproximativ 2,4 mil. euro), finanțată din bugetul local, pentru construcția unui nou pod peste râul Cibin.
Producătorul de materiale de construcții Siceram Sighișoara a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 58,5 mil. lei (13,1 mil. euro), în creștere cu 4,1% comparativ cu anul anterior
Kronospan, unul dintre cei mai puternici jucători din industria locală de prelucrare a lemnului, controlat de austrieci, va finaliza în acest an o investiție de aproximativ 40 mil.
specializată în automatizări industriale și sisteme de măsurare, a semnat contracte de export pentru anul în curs și a livrat echipamente a căror valoare totală se ridică la circa 1,3 mil
Spitalul clinic de urgență din Timișoara, aflat în administrarea primăriei Timișoara, a finalizat implementarea unui proiect european de 10,7 mil. lei (2,4 mil. euro), ce a presupus
Primăria Timișoara în parteneriat cu comuna Dumbrăvița au finalizat implementarea unui proiect european de peste 17 mil. lei (3,9 mil. euro), pentru extinderea liniei de troleibuz urbană
Producăttorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de aproape 3,3 mil. euro, în creștere cu
Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, județul Cluj, parte a grupului francez Consolis, și-a bugetat pentru acest an investiții de aproximativ 1 mil. euro, atât în retehnologizare
Consiliul Județean Cluj a câștigat două proiecte în valoare totală de aproximativ 2,5 mil. lei (570.000 de euro), finanțate prin Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European