Pentru aceste poziții, piața nu este slabă deloc, iar nivelul încă ridicat de spații vacante nu provine din zonele în care companiile vor să opereze și să se dezvolte”, explică Victor
Tabla utilizată de Bilka provine de la Arcelor Mittal Polonia, Italia și Macedonia, dar și de la Marcegaglia Italia și SSAB Suedia, potrivit unor informații anterioare.
Circa 60% din energia consumată în fabrică provine din surse fotovoltaice, iar compania își propune să acopere integral consumul din energie regenerabilă până în 2027.
Finanțarea provine dintr-un mix de surse: „O bună parte este capital propriu al grupului Redport și al lui Dan Șucu, cu care avem o colaborare de peste cinci ani, bazată pe aceeași
Investiția, care se apropie de 3 miliarde de euro, ar include un centru de conferințe și congrese, 14 turnuri de birouri, un muzeu de istorie monetară, un oceanariu și un hotel de cinci
tranzacții intermediate de Knight Frank sunt mutarea Oracle în clădirea Oregon Park în București cu 20.000 mp, urmată de Genpact cu 22.000 mp în Hermes Business Campus 3 și Oracle în Sky Tower
datorită Sitraco Center, dar și firmelor care închiriau apartamente pentru a le transforma în sedii, iar ulterior s-au dezvoltat clădiri de birouri precum cele de pe Splai, Phoenix Tower
vizibilitatea oferită de cele 37 de etaje, sunt argumente pe care se bazează și austriecii de la Raiffeisen Property care solicită între 14 și 20 de euro/metrul pătrat în turnul Sky Tower
clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo, cu 53 milioane euro;
Vânzarea clădirii de birouri Crystal Tower
clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo, cu 53 milioane euro;
♦ Vânzarea clădirii de birouri Crystal Tower