spune că o astfel de bază este interconectată, iar lângă un pationar întotdeauna există un bazin, deoarece căldura degajată de aparatele de răcire utilizate la pationar pot încălzi apa
Prețurile apartamentelor pornesc de la 139.000 de euro (cu TVA inclusă) pentru un apartament cu două camere și pot ajunge la 700.000 de euro (cu TVA inclusă).
“Clădirea Tandem”, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Bucureștiul continuă să dețină ponderea majoritară în TLA înregistrat la finalul anului 2023, chiar dacă procentul său a scăzut la 49%, față de 60% cât se înregistra în anul precedent
Tribunalul Cluj-Napoca a admis în luna martie a acestui an contestația formulată de asocierea condusă de ACI Cluj privind rezultatul procedurii de achiziție publică organizată de primăria
Israelienii admit că cele trei malluri erau “aducătoare de pierderi”, astfel că indicatorul de profit se va îmbunătăți cu 3-4 milioane de euro pe an ca urmare a realizării