Arami, brandul sub care sunt produse obiectele de mobilier, a fost deschis în luna septembrie a anului trecut, după patru ani în care cei doi frați au adunat toate cunoștințele necesare
Viitorul pieței imobiliare stă sub semnul întrebării, în condițiile în care presiunea adusă de scumpirea materiilor prime din construcții apasă tot mai greu pe umerii companiilor
Această nouă achiziție este o dovadă a încrederii noastre în economia României și în potențialul său de creștere pe termen lung“, a declarat Omer Susli, care vede România drept un hub
Cred că Europa Centrală și de Est va fi următorul hub de producție, accelerând și utilizarea tehnologiilor digitale, dar și programele de educare și instruire.