Planul nostru de investiții pentru 2021 și 2022 se ridică la încă 58,5 milioane de euro, prin care vom aduce noi spații de retail, de birouri, dar și de co-working sau de tip aparthotel
de calitatea proiectelor noastre, iar certificarea LEED Platinum este rezultatul atenției pe care o acordăm comunităților și mediului înconjurător”, a declarat Geo Mărgescu, CEO și co-fondator
primul semestru a fost avut loc achiziția de către un investitor local, pentru 20 milioane euro, a clădirii Piraeus Bank (actuala First Bank) din Piața Victoriei de la JC Flowers & Co
împreună cu Morphosis Capital, inițiativă care ne-a oferit acces la investițiile necesare pentru a susține expansiunea Mark Twain IS în București și Ilfov”, spune Anca Macovei Vlăsceanu, co-fondator
dintre cele mai importante proiecte ale companiei, finalizat în 2021, a fost o centrală de cogenerare care asigură până la 64% din energia electrică consumată, proiect realizat cu co-finanțare
Astfel, conform ultimelor date în clasamentul celor mai mari exportatori se află Aramis Invest, Ecolor, PGS Sofa&Co, Italsofa, Taparo sau Ada Fabrica de Mobilă.

unități educaționale și în infrastructură sunt expresia unei responsabilități: aceea de a construi comunități funcționale și sustenabile”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO