Raiffeisen vinde la licitație trei blocuri nefinalizate din Brașov cu 5,4 mil. euro
Ibiza Sol are 304 apartamente, însă nici jumătate nu au fost vândute, iar proiectul este gestionat în prezent de administratorul judiciar Euro Insol.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3302 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Ibiza Sol are 304 apartamente, însă nici jumătate nu au fost vândute, iar proiectul este gestionat în prezent de administratorul judiciar Euro Insol.
Noi lucrăm preponderent cu PFA-uri, dar suntem foarte conectați și cu zona de SRL-uri“. „Am văzut o creștere a numărului de firme nou-înființate, atât SRL-uri, cât și PFA-uri.
Omul de afaceri Gruia Stoica, acționarul Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă din România, a depus la Primăria Capitalei documentația
Timpuri Noi Square este deservit de toate mijloacele de transport public.
„Am achiziționat în acest an, din surse proprii, o linie de fabricare a țevilor din polietilenă pentru apă și mijloace de transport necesare distribuirii acestora.
În aceeași ordine de idei, în contextul investițiilor derulate în prezent de Aeroportul Timișoara, zilele acestea se pun bazele realizării unor facilități de transport aerian pentru
Ambele companii au fost integrate în grup, Vio Transgrup a întărit poziția grupului în sectorul de transport, iar Brandl/Brawe pe segmentul de producție.
Prin acest proiect se finanțează achiziția de vehicule nepoluante, infrastructura necesară pentru transport public modern și digitalizarea serviciilor de transport.
Acest program prevede revitalizarea centrului orașului, crearea unui brand pentru turiști și investitori, poduri pietonale peste Dâmbovița sau transport alternativ, potrivit Mediafax
Terenul a fost cumpărat de NEPI în 2015, potrivit administratorului judiciar Casa de Insolvență Rava SPRL, care s-a ocupat de insolvența Sarmex.