Compania fondată în 2016 a ajuns la afaceri de peste 200 de milioane de lei în 2024 și deține terenuri în zona Străulești – Petrom City, unde planifică să dezvolte aproximativ
Compania deține terenuri în zona Străulești–Petrom City, unde intenționează să dezvolte circa 2.000 de apartamente și 20.000 mp de spații comerciale în următorii cinci ani.
Spre exemplu, austriecii de la OMV au lucrat cu constructorul austriac Alpine (care ulterior a intrat în faliment la nivel internațional) pentru impozantul sediu Petrom City din București
Lucrările la proiectul Central District Lagoon City, situat în nordul Bucureștiului – zona Petrom City/Dămăroaia, au început în acest an, costul total fiind de aproximativ 120. mil
Deja la finalul anilor ’90 lucrau cu clienți mai mari, precum Petrom sau fabricile de ciment din România, iar în 2000 au semnat primul contract cu Romgaz.
cu constructorul austriac Alpine pentru realizarea noului sediu central Petrom City, în timp ce Raiffeisen Evolution, dezvoltatorul proiectului de birouri Sky Tower din București,
Printre cele mai importante mutări realizate în ultimii ani în piața de birouri ar fi de menționat consolidarea Petrom, cea mai mare companie din România, în cadrul proiectului Petrom
30 mil. euro la Jucu într-o fabrică de electrocasnice, iar grupul german Bosch a anunțat o investiție de 77 mil. euro într-o unitate de producție construită de la zero în parcul Tetarom