Conceptul propune reducerea utilizării automobilelor și creșterea utilizării transportului public și a mijloacelor de transport nemotorizate“, de arată în proiect.
Printre chiriașii care și-au extins sau păstrat prezența în clădirile CPI România se numără Societe Generale Global Solution Centre și Foundever România în Campus 6.3, Pluxee România
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul anului
compania de stat care supervizează proiectul mai amplu de 132 miliarde de zloți care include construcția de drumuri și conexiuni feroviare de mare viteză în jurul noului hub de transport
Proiectul ’’Dezvoltarea axei de transport est-vest în municipiul Iași’’ a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – ’’Sprijinirea dezvoltării durabile
Strategia de extindere a retailerilor sau operatorilor online, respectiv consolidările companiilor din FMCG, logistică și curierat au fost corelate cu cererea în creștere și au rolul
Anul trecut, compania a continuat programul de modernizare și extindere a capacității logistice, prin achiziționarea de echipamente tehnice noi și mijloace de transport.
Center (dealer auto), Belform (căzi și cabine cu hidromasaj), Central Service Instal (lucrări și servicii de instalații), Dezim Development (investiții imobiliare), IOS Software Solutions
Omul de afaceri Virgil Tornoreanu deține și compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe și aplicații pentru companii internaționale și diferite