„Prin cele șapte clădiri de birouri existente în ansamblul Palas, cu o suprafață închiriabilă de peste 75.000 mp, am reușit să formăm o comunitate de business puternică, cu peste
Investitorii români au rămas activi și în acest an, încheind șapte tranzacții în primele șase luni ale anului și clasându-se astfel pe locul al doilea în ceea ce privește originea investitorilor
Astfel, exporturile au continuat să crească în valoare, singurul an din ultimii zece în care livrările peste hotare au făcut un pas în spate fiind 2020, atunci când pandemia a dat
Grupul italian are șapte unități mari de producție, 4 în Italia și alte 3 în străinătate (România, India și China) și 12 filiale de vânzări (Franța, Spania, Germania, Polonia, Ucraina