Retailerul francez Leroy Merlin a contractat aproximativ 4.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Floreasca Park din zona Barbu Văcărescu-Floreasca, unul dintre cele
Global Technical Systems (GTS), companie specializată în integrarea de tehnologii și soluții inginerești pentru clădiri, s-a relocat într-un spațiu de birouri de aproximativ 800 metri
Grupul belgian Delhaize, care deține în România rețeaua Mega Image, a închiriat un spațiu de 1.600 de metri pătrați la parterul viitorului turn de birouri Bucharest One dezvoltat de
Lucrările de la pasajul subteran de la Piața Presei, care va fluidiza traficul dinspre Băneasa spre centrul Bucureștiului, au intrat pe ultima sută de metri și sunt în grafic cu prevederile
Cererea brută de spații industriale și de logistică a ajuns la 460.000 de metri pătrați în 2016, în creștere cu 50%, înregistrând cel mai ridicat nivel din istoria pieței de profil
Grupul francez Catinvest, care deține pe piața locală trei galerii comerciale, repectiv Cora Pantelimon, Carrefour Orhideea și Tom Constanța, este pe ultima sută de metri să
Cei mai mari cinci dezvoltatori de clădiri de birouri din Capitală au ridicat spații de peste 630.000 de metri pătrați pentru corporatiști, dar investițiile lor nu se opresc aici.
Cei mai mari cinci dezvoltatori de clădiri de birouri din Capitală au ridicat spații de peste 630.000 de metri pătrați pentru corporatiști, dar investițiile lor nu se opresc aici.
Compania de software și inginerie în domeniul farmaceutic, chimic și alimentar Waters România, își va extinde spațiul de birouri și laborator până la 3.500 metri pătrați în clădirea
, unul dintre dezvoltatorii importanți de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, va extinde centrul comercial Era Park din Iași cu o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri