Guvernului, sud-africanii de la NEPI Rockcastle au finalizat recent proiectul Aviatorilor 8, de 7.700 de metri pătrați, unde chiriași sunt, printre alții, General Electric, Fitbit și clinica
autoritățile au decis la finalul lunii martie suspendarea activității pentru toate magazinele considerate neesențiale care își desfășoară activitatea în centre comerciale, ca măsură de prevenție
Daca mai amintesc si de masura amanarii cu 9 luni a ratelor la banci pentru debitorii care au probleme financiare, lucrurile se aseaza pe trendul normal, de preventie sociala, la nivel
Tonul general al ediției de anul acesta a fost orientat spre viitor: orașele românești au oportunitatea de a trece de la improvizație la strategie, de la reacție la prevenție și de
la standardele nZEB (Nearly Zero Energy Building), având un consum de energie aproape de zero, datorită utilizării surselor regenerabile: pompe de caldură, schimbătoare de caldură sol-aer
Din portofoliul Premier Estate Management fac parte peste 1.000 de apartamente în ansamblurile Asmita Gardens, Ibiza Sol, 49 Gafencu, Pallady Towers Residence și Green City.
vechi, deșeuri de plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn, deșeuri lemnoase de la construcții și demolări, deșeuri lemnoase municipale sau biomasă – Egger Timberpak la Cernica
vechi, deșeuri de plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn, deșeuri lemnoase de la construcții și demolări, deșeuri lemnoase municipale sau biomasă – Egger Timberpak la Cernica