în următorii ani, reprezentând un element de diferențiere important între clădirile vechi și cele noi”, afirmă Mirela Raicu Manager al Diviziei Birouri Corporate în cadrul ESOP Consulting
într-un perimetru destul de restrâns, Barbu Văcărescu, cu dificultăți în creștere în privința accesibilității”, afirmă Mirela Raicu, manager al diviziei de birouri Corporate la ESOP Consulting
Piața locală de învelitori pentru clădiri a ajuns în 2019 să valoreze 237 de mil. euro, în creștere cu 10% comparativ cu anul precedent, după cum arată datele Neomar Consulting.
4.700 de oameni anul trecut, însă pe piață se simte o lipsă acută a specialiștilor, astfel încât firmele trebuie să investească în pregătirea celor pe care îi recrutează, arată datele
Cei mai mari zece retaileri de mobilă de pe piață locală operează o rețea de peste 250 de magazine, arată datele centralizate de revista Business Construct, iar șase dintre aceste rețele
Prețurile apartamentelor vechi cu două camere din Capitală sunt, în unele zone, mai mari decât cele pentru un apartament nou, arată datele colectate de site-ul Imobiliare.ro.
înseamnă o distribuție de 127 de metri pătrați la 1.000 de locuitori, iar mai bine de jumătate din spații au fost livrate în decurs de trei ani, în perioada 2007-2009, reiese din datele
Un calcul al ZF care a analizat datele financiare ale celor mai mari 500 de multinaționale scoate la iveală o anomalie: marja de profit a celor mai puternice sucursale ale multinaționalelor
șomeri au primit de la stat o primă de relocare pentru că și-au găsit un loc de muncă la mai mult de 50 de kilometri de domiciliu și s-au mutat pentru a fi aproape de serviciu, arată datele