Chiar dacă nu este atât de «galonată», zona este aproape de centru, sunt terenuri mari disponibile la prețuri ok, care permit dezvoltări cu o amprentă mare la sol și suprafețe importante
Andrei Șueran:
► Bucureștiul are un sol nisipos pe aproape toată acoperirea lui. Solul nu este o problemă, cât timp ai studiile corecte și o proiectare corectă.
Sediul central este localizat la Viena – Semmelrock International GmbH și reprezintă compania leader a Grupului Semmelrock, responsabilă pentru filialele din Austria și Europa
chiriașii noi sau cei ale căror contracte de închiriere au fost prelungite se numără companiile SAP România și Salveo România (în clădirea myhive S-Park), DB Engineering & Consulting GmbH
Potrivit autorizației de construire emise de autorități pe numele Huebach Invest GmbH & Co KG Grobgmain Sucursala București, documentul vizează construirea unui ansamblu de locuințe
Am speranța că în ședința de vineri a CGMB se va da un semnal clar și se va pune capăt acestui tip de dezvoltare care va fi înlocuit cu una sustenabilă.
Prima fază a proiectului cuprinde aproximativ 25.000 de metri pătrați și are, printre chiriași, Raiffeisen Bank, IBM, Computer Generated Solutions și iQuest, gradul de ocupare fiind
În vara lui 2020, BTDConstruct & Ambient SRL a câștigat licitația pentru a realiza lucrările de structură ale proiectului Stejarii Residential Club II, al omului de afaceri Ion