Contractul încheiat anul trecut între municipalitatea din Sibiu și asocierea dintre Excavaciones Y Transportes ORSA SL și Vectra Service prevede lucrări de reabilitate a rețelelor de
♦ Proiectul Novarion din Sibiu a atras până acum investiții de 7 milioane euro – dintre care 3 milioane de euro de la Meta Estate Trust, iar restul, de la mici investitori, care au
Companiile din industria prelucrătoare care vor beneficia de ajutorul de stat sunt Non-Woven Global Sr, Eco Partnersheep Insulation, Alex Melcovich BH, Ecobac Sal, Hi-Q Solutions Invest
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Klyos Media SRL, cu activitate în dezvoltarea și promovarea imobiliară, potrivit codului CAEN, a avut anul trecut pierderi de aproape 30
În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activitățile propriu-zise de construcții, Doicescu controlează prin intermediul grupului cu același nume, Bog’Art, și firme care
încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafața de 12.576 de metri pătrați, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL
recursurile formulate de Cartierul Tineretului Cluj și Consiliului Local Cluj împotriva hotărârilor din apel și fond și a respins cererea de dizolvare înaintată de Polus Real Estate SRL
O altă investiție este cea a companiei Andreas STIHL Power Tools SRL, care a anunțat că investește 125 mil. euro într-o hală de producție echipamente electrice.
Grupul Bauelemente este format din mai multe companii, respectiv Bauelemente SRL, Bauelemente Reinvest SRL, Bauprojekt, Baupartner Bautechnik, Baupartner Construct și Baumetall Tub