euro în aprilie față de martie sau cu 0,4% și cu 2,7% sau aproape 2.700 de euro față de aprilie 2020, la 99.250 de euro, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară SVN România
care va ocupa poziția de director executiv, în holding vor mai fi implicați Alexandru Savin și Rudolf Vizental – ca membri ai consiliului de administrație, și Ioan-Adrian Bindea
ROCA Industry (simbol bursier ROC1), holdingul de materiale de construcții al ROCA Investments, anunță intenția de achiziție prin compania ECO EURO DOORS, parte a holdingului, a unui
Olga Melihov a fost numită business development manager al BNP Paribas Real Estate pentru România, având ca misiune dezvoltarea companiei pe piața din România și implementarea strategiei
La finalul anului 2011, România absorbise doar 3,4% din banii alocați prin programul POS-T pentru perioada 2007-2013, ce se ridică la 4,4 miliarde de euro.
Producătorul de vată minerală de sticlă URSA România, parte a grupului spaniol Uralita, își propune în acest an o creștere a cifrei de afaceri de 6%, de la 5,5 milioane de euro în 2013
Circa o treime din centrele comerciale din România, cu o suprafață de peste 500.000 de metri pătrați, ar avea nevoie de investiții de aproximativ 200 de milioane de euro în renovare
În România au fost construite ceva mai mult de 852.000 de case și apartamente în ultimii 23 de ani (1990 – 2012), adică doar 10% din stocul actual de 8,5 milioane de locuințe, statistică
Compania germană Huf Haus, specializată în proiectarea și construcția de case prefabricate premium din lemn și sticlă, și-a anunțat intrarea pe piața locală prin deschiderea a două