Compania deține în portofoliu apartamente și vile pentru clienți de la apartamente de nivel middle și lux în complexuri exclusiviste precum Ibiza Sol, Asmita Gardens, apartamente
grupului de consultanță care cuprinde în prezent 23 de avocați și a câștigat în ultimele luni mandate de administrare juridică pentru proiectele rezidențiale Asmita Gardens sau Ibiza Sol
Măsurile de restructurare lansate în 2012 au fost implementate conform planului în ultimul an, iar datoria netă s-a redus substanțial, datorită disciplinei financiare stricte și managementului
Valoarea activului brut al VGP, inclusiv asocieri în participațiune de 100%, se ridică la 6,44 miliarde EUR, iar compania avea o valoare activă netă (EPRA NTA) de 2,30 miliarde EUR.
Printre proiectele către care olandezii au livrat produse se numără scenele Eurovision, Britain & Ireland Next Top Model, Pepsi Music Awards 2015 și altele.
Compania a raportat pierderi nete de 29 mil. lei, față de un profit net de 2,8 mil. lei, arată aceeași sursă. În GFR lucrau 2.500 de angajați anul trecut, potrivit mfinante.ro.
Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a ajuns la aproximativ 72 de milioane de euro, plus 9% față de anul precedent, profitabilitatea netă fiind de aproape trei ori mai mare față
neutralității climatice până în 2050, au determinat compania să inițieze un amplu proces de investiții în sustenabilitate încă din 2020 și să vizeze obiectivul de a obține emisii nete