„Merg destul de des în IOR să alerg, însă evit pista în multe zone pentru că sunt găuri sau materialul este rupt și risc să mă accidentez“, spune Răzvan, care preferă să alerge în IOR
Centralele de apartament nu sunt o soluție viabilă pe termen lung din cauza noxelor pe care le emit și a prețului gazului, care ar putea să crească în viitor, potrivit lui Cristian
Producătorul de pavele Elis Pavaje din Alba, deținut de familia Goța, a înregistrat o creștere de 25% a afacerilor în primul semestru din 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului
Antreprenorul nu este la primul exit, după ce, în 2009, a vândut și businessul cu vopsele Fabryo, denumit inițial Guzu Chim, către fondul de investiții Oresa Ventures, care a vândut
Ministerul Apărării Naționale, prin Compania Națională Romtehnica, a semnat un acord-cadru cu compania Elbit Systems Ltd din Israel pentru furnizarea a maxim șapte sisteme de tip UAS
Compania Elis Pavaje, deținută de familia Goța din localitatea Petrești, județul Alba, a câștigat un contract de 45,6 mil. lei (peste 9 mil. euro), fără TVA, cu Consiliul Județean Sibiu
După 27 de ani de la Revoluție ai fi crezut că diplomația română este astăzi un corp de elită care să știe foarte bine obiectivul strategic sub care să își desfășoare activitatea: dezvoltarea
Exit-urile mari din domeniu imobiliar comercial au fost înghețate în ultima perioadă de nivelul ridicat al dobânzii de referință, dar decizia luată de BCE, de reducere a dobânzii, este